Scoala Altfel – clase V-VIII

Pentru completarea acestei pagini cu detalii privind activitatile desfasurate de clasele gimnaziale impreuna cu profesorii lor, va rog, trimiteti informatiile si fotografiile prin e-mail d-nei profesoare G.Munteanu.

x x x

Şcoala ,,Altfel”
Jurnal de bord 

         În sfârşit, ne-am îmbarcat pentru a porni în călătoria mult aşteptată. Deşi nu avem nicio corabie legendară, emoţiile sunt mari, deoarece ne pregătim să descoperim noi continente: Prietenia, Iniţiativa şi mai ales, Bucuria de a fi copii.

2.IV. Începem în forţă. Alături de doamna dirigintă Georgiana Munteanu şi de alţi profesori, noi, echipajul clasei a VIII-a C, am facut o escală la Teatrul Muzical ,,Nae Leonard”. Acolo am descoperit cu încântare revista şi cabaretul parizian. Melodiile au ridicat sala în picioare. ,,Ofiţerii” de bord ne supravegheau cu atenţie, însă i-am surprins fredonând unele şlagăre. Uite că totuşi sunt şi ei oameni… Mai am o singură întrebare: Data viitoare să vin cu frac şi joben? 

3.IV. Azi facem trecerea de la teatru la film. Domnul profesor Vasile Mihai si diriginţii claselor a opta ne-au proiectat la Sala Multimedia comedia O scrisoare pierdută şi Baltagul.

Aceste ecranizări aveau parcă ceva tragic, însă nu ne-am putut opri râsul când l-am văzut pe Cetăţeanul turmentat sau când părintele Daniil Milieş citea scrisoarea de dragoste adresată Minodorei Lipan.

4.IV. Cândva, demult, corabia noastră a fost zguduită de furtunile vârstei noastre înfierbântate, însă, cu mult tact, căpitanul ne-a scos la liman. Cu toate acestea am fost la Sala de Conferinţe din Grădina Botanică unde am urmărit o prezentare interactivă a efectelor violenţei. Doamna profesor Ioana Alecu a fost moderatoarea perfectă care a ştiut să stârnească zâmbete şi lacrimi. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar parcă toate ideile ni se amestecau în minte şi, când le-am dat glas, profesorii roşeau la auzul câtorva dezacorduri. Bine că putem da vina pe emoţii…Domnişoara poliţist ne-a lămurit asupra implicaţiilor juridice ale violenţei in timp ce domnul politist a păstrat o tăcere încărcată de semnificaţii. Apoi, plini de avânt am ecologizat zona.

5.IV. Dacă tot am urmărit O scrisoare pierdută şi am citit atâtea schiţe, ce ne-am gândit? Hai să dam viaţă personajelor, că şi noi ştim să jucăm teatru…. Sub privirile încurajatoare ale profesorilor Catedrei de Limba şi literatura română, am intrat în pielea personajelor. Nici nu mai aveam loc în sala de sport de atâţi Mitici, Cetăţeni turmentaţi şi coane Joiţica… Din fericire, nu sunt suficient de mare încât să îmi pun serios problema ,,Eu cu cine votez?”

La Clubul de Limba Engleză am citit şi comentat fabule. Doamna dirigintă ne-a explicat că, atunci când încercăm sa mulţumim pe toată lumea ,,facem mai mult rău”.

După atâtea idei filozofice, plimbarea pe faleză ne-a relaxat. Parcă şi sculpturile din metal erau mai prietenoase printre ramurile înflorite şi sub cerul senin de aprilie.

Mi-am adus aminte spontan versurile lui Tudor Argezi:
“Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil,
Prin porumb cu moţ şi ciucuri
Ca să poţi să te mai bucuri.”

6.IV. Călătoria se apropie de sfârşit şi parcă simt un început de tristeţe, mai ales că vremea este destul de mohorâtă. Dar… azi este ziua talentelor, a distracţiei şi a sportului. Am dansat alături de majorete, am facut Karaoke şi am jucat fotbal in curtea şcolii. Spre final a apărut şi soarele înveselit, se vede, de talentele noastre.

Aceasta a fost călătoria noastra la bordul corabiei şcoala ,,Altfel”. Ne-am distrat, am învăţat, ne-am plimbat şi, mai ales ne-am descoperit pe noi înşine. Ne pare un pic rău că s-a terminat, dar vacanţa de abia începe.

                      Gândurile elevului Ionescu Altfel consemnate de profesorul Mihai Vasile

x x x

Cateva din activitatile claselor gimnaziale in saptamana 2-6 aprilie 2012

2 aprilie
Clasele 8 A, B, C au vizionat un spectacol de muzica si dans la Teatrul Muzical Nae Leonard.
Clasele 5, 6, 7 au desfasurat activitatea “Alimentatie sanatoasa – stil de viata sanatos”. In cadrul temei teoria si practica s-au imbinat intr-un mod fericit si “gustos”. 

 

 

3 aprilie
Clasele 5, 6, 7 au vizionat spectacolul “Bal la Savoy” la Teatrul Muzical Nae Leonard.
Clasele a 8-a au participat la Targul de oferte “Cariera 2012” la Universitatea Dunarea de Jos din Galati. La reintoarcerea la scoala elevii au vizionat filmul “Baltagul” dupa romanul omonim de Mihail Sadoveanu si piesa de teatru “O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale.
Alte activitati la care au participat elevii: tenis de masa, badminton, sah.

4 aprilie
Clasele gimnaziale au participat la o activitate educativa interactiva pe tema violentei, activitate organizata in colaborare cu Politia de proximitate si desfasurata la Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Galati. Apoi elevii au vizitat muzeul si gradina botanica dupa care au facut si activitate de ecologizare a zonei.

5 aprilie
Activitatea “A la nenea Iancu – parol!” a urmărit să dezvolte spiritul competitiv şi creativitatea elevilor. Activitatea s-a desfăşurat în trei etape: prima a constat în recunoaşterea autorului citatelor, următoarea a fost o paradă a costumelor inspirate din opera lui I.L. Caragiale şi jocuri de rol din schiţele sale. Copiii care au fost foarte activi au primit diplome, la fel ca şi doamnele şi domnii profesori participanţi.
Organizatorii au fost membrii catedrei de Limba şi literatura română: profesorii Liliana Călin, Maria Mihalache şi Mihai Vasile care au fost onoraţi de prezenţa doamnelor director Ana Huţanu şi Adriana Strat şi a doamnei profesoare Georgiana Munteanu care a imortalizat momentele artistice interpretate de copii, precum şi a domnului profesor Vasile Cristea şi a domnişoarei bibliotecare Tanţa Păsărel.                                           Profesor Liliana Călin

Deasemenea, s-au desfasurat diverse activitati in cadrul unor cluburi organizate de profesorii scolii (matematica si astronomie, stiinte, limba engleza); unele clase au incheiat ziua cu o plimbare pe faleza Dunarii; alte clase au continuat ecologizarea Grădinii Botanice

Clubul matematicienilor şi astronomilor s-a desfăşurat în sala multimedia a şcolii, unde domnul profesor Creţu Valeriu a iniţiat elevii clasei 6B în tainele Sudoku, iar doamna profesoară Florescu Aurelia a învăţat elevii clasei 8A să folosească soft-ul matematic Geogebra. Elevii celor două clase menţionate au fost apoi conduşi în lumea magică a astronomiei de doamna profesoară Tobiaş Silvia-Daniela. Seara, elevi din clasele 5A, 6C, 7A, 7C şi 8C  au mers la Observatorul Astronomic unde au participat la conferinţa despre Sistemul Solar susţinută de domnul muzeograf Ovidiu Tercu, au făcut observaţii astronomice şi au primit informaţii şi răspunsuri la multele lor întrebări despre câte în lună şi în stele.                                                                          Profesor Silvia-Daniela Tobiaş

6 aprilie
Elevii claselor 5, 6, 7 au participat la activitatile sportive desfasurate in curtea scolii, au urmarit programul sustinut de majoretele scolii si au participat la un concurs de karaoke. Elevii claselor a 8-a au participat la o activitate de promovare a inovatiilor in stiinta sustinuta de domnul dr. ing. Luigi Mistodie, care a raspuns invitatiei domnisoarei profesoare Mihaela Barbieru. In plus, elevii au fost informati despre organizarea unei competiţii de robotică in Galaţi in vara acestui an 2012. Detalile competitiei sunt prezentate pe site-ul  http://roboticompetition.wordpress.com