Bine aţi venit pe blogul școlii noastre!

Pe acest blog puteţi citi despre noi şi despre activitatea şcolii noastre începând din anul şcolar 2010-2011 până în prezent.

Proiectele multilaterale de parteneriat şcolar COMENIUS derulate în şcoala noastră,       The same although different sky above us (2009-2011) şi Wiki Water World (2011-2013), proiectele ERASMUS+ „Școala incluzivă-o școală pentru fiecare” (2017-2019), STEAM Time – Solve UNESCO Crime (2018-2020) și F.A.N.T.A.S.I.A. (2019-2022) sunt prezentate pe larg în blogurile atașate.

Blogul este atașat site-ului școlii www.scoala2galati.ro

Posted in Astronomie, Ecologie, General, Proiecte | Tagged | Comments Off on Bine aţi venit pe blogul școlii noastre!

Înscrieri la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2020-2021

Stimați părinți!

Venim în întâmpinarea dorințelor dumneavoastră de a vă înscrie copilul într-o școală care are toate facilitățile moderne, începând de la săli de clasă mari, dotate cu aparatura necesară, terminând cu dotări legate de siguranță și starea de sănătate și de bine a copiilor dumneavoastră.

Suntem preocupați nu doar de aspectele care se văd imediat ce ați pășit în școală, dar vă asigurăm și de calitatea procesului de învățământ din școala noastră prin prezența învățătorilor și profesorilor calificați, a optionalelor alese și a diversității activităților desfășurate în școală.

Elevii în vărstă de 6-9 ani din școala noastră sunt beneficiarii direcți ai proiectului Erasmus+ F.A.N.T.A.S.I.A. derulat în perioada 1 septembrie 2019-31 august 2022.

Vă așteptăm în școala noastră, mândră purtătoare a Steagului Verde, simbolul unei școli de elită, ce desfășoară activități legate de natură, de reciclare și de protejare a mediului înconjurător.

Pentru anul școlar 2020-2021 propunem 3 clase pregătitoare, cu un număr total de 75 elevi. Detalii aici.

Posted in General | Comments Off on Înscrieri la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2020-2021

Jurnal de pandemie (V)

„Marele salt înainte” în învăţământul românesc

Cu o zi înainte de suspendarea cursurilor, elevii erau „convinşi” să lase telefoanele mobile la dulap până la sfârşitul orei. Orice fotografie realizată în timpul orelor era privită cu suspiciune deoarece se încălca acordul de prelucrare a datelor. Folosirea calculatorului era de multe ori opţională, mai simplu spus, un moft, o concesie făcută prezentului. E drept că nici nu valora prea mult la calificativ.

„Ţinuta adecvată” avea o pondere egală cu „folosirea noilor tehnologii”. Bineînţeles că elevii se descurcau mai bine decât noi şi le puteam cere să pornească dispozitivele înainte de începerea orei. În definitiv, reuşiseră să spargă parolele de internet şi ascultau muzică în pauză. Paradoxal, aceste mici încălcări ale disciplinei îi ajută acum şi ne obligă pe noi, cadrele didactice, să medităm asupra „disciplinei şcolare”.

Din păcate, şcoala rămăsese în unele privinţe în urma societăţii şi aproape în toate în urma mediului privat. Modernizarea se limita de multe ori la aranjarea creativă a mobilierului în sala de clasă şi la numărul de culegeri din ghiozdan.

Cursurile de formare erau toate cam pe acelaşi calapod. Se formau grupe, se scria pe o foaie mare metodele pe care intenţionam să le aplicăm, apoi un cursant chinuit de talent oratoric le prezenta colegilor. Urmau aplauzele, mulţumirile şi tradiţionalul schimb de adrese de Facebook, apoi totul era ca înainte.

Mai mult, aflam de la doamna ministru că nici nu am avea ce face cu 6 % din PIB şi că parcă e cam mult şi cât avem. Totul era o dulce şi eternă mediocritate, ca o zi din luna august când nu se întâmplă nimic…

Apoi, dintr-o aripă de liliac, a apărut Cuviosul Covid, zămislitorul de pandemii, şi într-o săptămână ne-am trezit cu şcolile închise, cu masca pe gură şi cu declaraţia pe proprie răspundere completată. Dintr-o dată, viaţa s-a mutat pe calculator sau pe telefonul mobil. Oamenii apropiaţi s-au transformat prin magia numită „distanţarea socială” în mesaje pe whatsapp şi poze pe diverse reţele de socializare. Gesturile şi grimasele care ne făceau, dacă nu valoroşi, cel puţin unici au fost înlocuite cu emoticoane standardizate. Poţi primi aceeaşi „faţă furioasă” şi de la şef şi de la persoana iubită şi, credeţi-mă, este mare diferenţă între cele două.

Şcoala nu a murit, ci s-a transformat. Ceea ce era în urmă cu câteva săptamâni o tendinţă marginală şi exotică a renăscut ca unica modalitate de abordare a actului didactic la noi şi aproape peste tot în lume. Tot ce se întâmpla în clădirea şcolii s-a mutat în casele elevilor şi ale profesorilor. Au apărut platforme de socializare, ne vedem în sanctuarul propriei locuinţe. Distanţarea socială fizică a anulat dintr-o mişcare dreptul la intimitate, la protejarea propriei imagini. Chipul fiecăruia dintre noi poate fi stocat, folosit şi utilizat în orice mod. Oare este prea devreme să vorbim despre „securitate în mediul virtual”?

Au dispărut dezbaterile savante despre numărul de ore pe care poate să-l petreacă un copil în faţa calculatorului. Fiecare cadru didactic are tendinţa să facă mai mult decât colegul, sa fie cât mai competitiv. Când vom evalua la rece întreaga activitate, vom elimina exagerările ridicole, cum ar fi vraful de fişe de la grupa mică, dar acum este momentul experimentelor didactice. Suntem în zeci de grupuri de profesori, de elevi, de prieteni şi suntem bombardaţi cu ştiri reale, aproape credibile şi cu minciuni gogonate, dar, pentru că nu putem să le deosebim, le transmitem mai departe. Stresul este amplificat de excesul de informaţie alarmistă şi adesea irelevantă.

Învăţăm din greşeli cu o viteza formidabilă şi ne adaptăm mediului virtual în sunetul sinistru al ambulanţelor care ne vestesc pandemia. Acesta este puterea noastră – adaptabilitatea extremă.

Totuşi, accentele „folclorice” nu lipsesc din această situaţie. În România „lucrului bine cerşit”, oamenii care au cotizat o viaţă întreagă pentru sistemul sanitar sunt îndemnaţi să doneze doi euro pentru spitale, politicienii de la toate partidele se acuză de corupţie, drojdia de bere se vinde la preţ de caviar…

Profesorilor li se sugerează să găsească „surse” pentru a-i dota pe elevii din mediile defavorizate cu tablete şi calculatoare. Sub acest suav eufemism se ascunde dezinteresul cronic al guvernanţilor pentru şcoală. Profesorii sunt îndemnaţi să doneze şi să îşi folosească toate conexiunile pentru a oferi elevilor acces la educaţie. Aşa cum explica doct un ministru: „învăţamântul este gratuit pentru elevi; o parte din gratuitate o pune statul, pe cealaltă o pune părintele”.

Fără discuţie, este obligaţia statului de a moderniza învăţământul. Cred totuşi că prima dată statul ar trebui să ofere PROFESORILOR calculatoare moderne, cu softuri performante şi să-i înveţe să le folosească eficient. Doar după aceste etape obligatorii profesorii pot fi evaluaţi pentru activitatea lor virtuală. Imaginaţi-vă că aţi fost instruiţi să mânaţi căruţa, aţi condus tractorul unui prieten şi acum vi se cere să pilotaţi dronele; astfel veţi avea imaginea situaţiei actuale.

Nu ştiu ce va urma, dar sunt convins că viaţa noastră se va schimba profund. Acum simţim impactul unui şut în spate de amploare globală. Marele salt înainte este inevitabil, însă direcţia nu se cunoaște încă.

A consemnat pentru dumneavoastră, Vasile Mihai

Posted in General | Comments Off on Jurnal de pandemie (V)

Jurnal de pandemie (IV)

Peştera ciclopului

Homer ne povesteşte că marinarii lui Ulise s-au aventurat în peştera ciclopului Polifem şi au fost luaţi prizonieri. În fiecare zi, ciclopul alegea câţiva nefericiţi, îi lovea de pereţii peşterii – probabil pentru a-i fragezi – şi îi devora sub privirile îngrozite ale camarazilor. În cele din urmă, înţeleptul Ulise născoceşte o stratagemă și evadează împreună cu câţiva norocoşi.

Cu fiecare zi care trece, am tot mai mult impresia că ne aflăm în peştera monstrului, deşi suntem avertizaţi că pericolul este afară, iar în casă suntem în siguranţă. Într-un fel am ajuns prizonieri în propriile „închisori” cu gratii mai mult sau mai puţin aurite, cu tot confortul celui de-al treilea mileniu. Spaţiul exterior a devenit cu atât mai ademenitor cu cât este mai periculos.

„Ciclopul Polifem” are azi mai multe chipuri. Patrulele de poliţie te pot opri, interoga şi amenda oricând şi, chiar dacă reuşeşti să scapi de ele, rămâne teama că undeva, în infinitul mic al

celulelor se ascunde un virus perfid care îi poate infecta pe cei dragi înainte să îşi facă simţită prezenţa. Suntem asimptomatici până la proba contrarie, care va veni doar odată cu un vaccin. Până atunci, urmărim îngroziţi anunţurile de ultimă oră şi ne bucurăm că nu suntem încă un număr în tabelul de infectaţi. Ni se spune că izolarea nu ne salvează, dar, dacă ne îmbolnăvim pe rând, sistemul medical va rezista şi vom beneficia, poate, de un ventilator în ultimele clipe.

Suntem avertizaţi că fiecare zi va fi mai crâncenă decât precedenta şi aflăm că pacienţii se sting implorând să îşi audă măcar rudele pentru că, de văzut, nu pot vedea decât siluetele albe ale asistenţilor copleşiţi de teamă şi efort.

Supravieţuitorii vor trăi într-un fel de post apocalipsă socială. Şomajul, sărăcia relativă şi suspiciunea reciprocă ne vor urmări mult după ce ultimul pacient va părăsi într-un fel sau altul spitalul.

Presiunea psihică generată de teamă, distanţare socială şi izolare ne poate împinge la gesturi pe care le-am fi respins cu vehemenţă cu câteva zile în urmă. În acest context, gestul unor oameni iniţial civilizaţi de a arunca clor pe uşa unei unei asistente medicale se încadrează în spectrul mai larg al schizofreniei sociale care îşi va întinde umbra asupra întregii lumi şi după terminarea pandemiei. În curând, vom fi martorii unor scene şi mai absurde, dar probabil că atunci vor părea fireşti… Conflictele cândva minore vor degenera în revolte violente.

Unii se vor îngrămădi cu orice risc în lăcaşurile de cult, spre indignarea majorităţii. Ratele bancare nu vor fi plătite la timp şi bancomatele vor afişa tot mai des : FONDURI INSUFICIENTE. Diaspora necivilizată şi interlopă va fi acuzată că a adus şi a răspândit epidemia. Falia dintre bugetari se va adânci, deoarece orice guvern va aloca resursele şi aşa diminuate către instituţiile de forţă: poliţie, armată, justiţie şi sănătate.

Educaţia va deveni ce a fost şi înainte: Cenuşăreasa bugetului. Concediile în străinatate vor deveni o amintire pentru cei mai mulţi dintre noi pentru că, pe de o parte, vom avea mai puţine resurse, pe de altă parte, idealul unei lumi fără graniţe este deja la terapie intensivă.

Criza socială care va urma ar putea inflama conflictele îngheţate în diferite părţi ale lumii. Viziunea globală bazată pe progres permanent şi consum fără limite va suferi ajustări dureroase mai ales pentru cei care deja traiesc cu 2 $ pe zi.

Între timp, întreaga lume aşteaptă să apară Ulise în halat alb şi să anunţe: Am învins virusul, avem vaccin!

A consemnat pentru dumneavoastră, Vasile Mihai

Posted in General | Comments Off on Jurnal de pandemie (IV)

Jurnal de pandemie (III)

Spre ţărmul viitorului

Avem „privilegiul” îndoielnic să trăim prima pandemie televizată din istoria umanităţii. Fireşte, pandemiile ne-au decimat pe parcursul istoriei, dar nu ne emoţionăm în timp real că un bebeluş din Italia s-a însănătoşit şi nici că în Turcia strazile sunt spălate cu spumă. În fiecare moment avem iluzia că deţinem controlul, ştiind „exact” câţi s-au îmbolnăvit, câţi s-au vindecat şi câţi au murit. „Victoria” unei ţări îndepărtate în lupta împotriva virusului ne umple de speranţă, în timp ce aşteptîm ţinându-ne răsuflarea apariţia unui vaccin miraculos. Dacă în trecut aşteptam minuni din partea sfinţilor, acum asteptăm cu aceeaşi emoţie descoperirile ştiinţei. Inevitabil, omenirea

va supravieţui şi va dobândi o conştiinţă globală, iar dulcile iluzii străvechi ale libertăţii individuale şi ale independenţei naţionale infatuate se vor spulbera sub asaltul globalizării. Chiar dacă se închid graniţele şi ţările se izolează, procesul nu mai poate fi stăvilit pentru că nicio ţară şi niciun individ nu mai poate fi pe cont propriu.

Suntem „frunzele aceluiaşi arbore”, iar acest arbore se numeşte Terra.

Câteva tendinţe schiţate timid în anii precedenţi vor deveni dominante în viitorul post-pandemic.

Astfel, se va amplifica tendinţa de izolare fizică şi de apropiere virtuală. Plăţile vor fi efectuate mai ales online, cumpărăturile se vor face de pe propria canapea, iar vizitarea unui muzeu îndepărtat se va realiza printr-o simplă comandă vocală.

Deoarece tehnologia va deveni mult prea avansată pentru utilizatorul mediu, „asistenţii virtuali” -Siri, Alexa sau Cortana – vor prelua controlul vieţilor noastre şi ne vor „sugera” ce filme să vizionăm, cu ce să ne îmbrăcăm sau când să mergem la medic. Poluarea se va reduce pentru că prezenţa fizică nu va mai fi necesară în multe locuri.

Nu are rost să conduci o maşină de două tone ca să cumperi o pungă cu pufuleţi, când poţi face comanda online şi o poţi primi cu o dronă.

Profesorii şi elevii vor conştientiza că educaţia se poate face de acasă, cu ajutorul tehnologiei. În viitor, „asistenţii personali” vor lua locul cadrelor didactice şi vor asigura un învăţământ „personalizat” de masă. Google şi Facebook ne cunosc mult mai bine decât ne cunoaştem noi înşine şi ne pot oferi ceea ce ne dorim înainte chiar să conştientizăm.

Rolurile într-o familie se vor modifica treptat. Străvechea viziune patriarhală este deja asaltată din toate părţile, deoarece prezenţa tatălui puternic şi autoritar este inutilă în societatea care se făureşte sub ochii noştri. Bărbatul nu mai vânează mamuţi şi nici nu îşi mai învinge în luptă rivalii. Bătaliile acestui mileniu se poartă în sălile de judecată sau de licitaţie, iar femeile sunt cel puţin la fel de eficiente ca bărbaţii. Empatia şi sensibilitatea vor fi mai valoroase decât agresivitatea şi forţa fizică. Copiii se vor adapta spontan la noua realitate şi vor fi un model pentru adulţi.

Eliberaţi de povara muncii fizice şi intelectuale, oamenii îşi vor explora pasiunile, îşi vor dezvolta creativitatea sau pur şi simplu vor consuma produse şi servicii.

Desigur, aceste schimbări „miraculoase” nu ne vor aștepta zâmbind la ieșirea din „starea de urgenţă”. Se vor consolida treptat, vor fi retrageri din calea progresului, vor fi tragedii individuale şi revolte colective, poate chiar războaie, dar drumul este deja trasat. Acest virus este un catalizator al viitorului controlat de inteligenţa artificială care va transforma individul într-o celulă a organismului planetar. Vom supravieţui, dar cu ce preţ?

A consemnat pentru dumneavoastră, Vasile Mihai

Posted in General | Comments Off on Jurnal de pandemie (III)

Jurnal de pandemie (II)

„Şi totuşi ceva s-a schimbat…”

Tovarăşul Lenin afirma că orice regim politic autoritar are nevoie de „idioţi utili” care să-l susţină din convingere şi cu devotament de martir. De cele mai multe ori, susţinătorii se recrutează dintre intelectuali şi, spre deosebire de ticăloşii pragmatici şi oportunişti, sunt mult mai uşor de convins şi mult mai fideli.

Din păcate, această observaţie subtilă şi cinică este mai valabilă ca oricând pe reţelele de socializare. Cele mai multe postări care vizează regimul politic din Rusia vădesc o admiraţie aproape religioasă. În Rusia există o singură persoană este infectată cu noul virus, dar şi aceea se simte excelent, mulţumită metodelor revoluţionare de tratament. Presa liberă să îşi aclame liderul ar anunţa, fireşte, orice nou caz de îmbolnăvire… Duma de Stat îl aplaudă în picioare pe d-l preşedinte Putin când le explică migranţilor că Rusia nu are nevoie de ei şi că sunt liberi să se intregreze sau să dispară. Preocuparea sinceră şi părintească a marelui om politic de la Răsărit se îndreaptă apoi spre ţărişoara noastră, care a fost cândva (când oare?…) liberă şi demnă, cu o armată de temut (de către cine?…) Cu tristeţe remarcă dispariţia resurselor care au îmbogăţit o clică de profitori şi au săracit norodul. Exemplele sunt pe cât de numeroase pe atât de dezgustătoare. Cel mai mult mă îngrijorează faptul că admiratorii Marelui Frate sunt în mare parte, intelectuali de bună bună credinţă şi tineri născuţi în libertate şi prosperitate. Apropo, mai discutăm şi despre tezaur?

Regimul chinez stârneşte la rândul său admiraţie şi impresionează mai ales eficienţa şi obedienţa populaţiei. Ei pot să construiască un spital în zece zile şi să învingă orice epidemie în timp record în timp ce noi… Sunt atât de puternici încât virusul îşi încetează activitatea când guvernul decretează sfârşitul epidemiei. Nu se gândeşte nimeni că este doar o manevră propagandistică în timp ce chinezii de rând continuă să moară cu discreţie din cauze „naturale”? Mai mult, cel mai bogat chinez oferă măşti de protecţie, iar specialiştii în combaterea epidemiei coboară din cer pentru a salva Europa greu încercată. În această situaţie, cine mai are insolenţa să vorbească de respectarea drepturilor omului?

Prea mulţi concetăţeni consideră că aceste modele politice pot scoate ţara din „haos” şi doresc să scape cât mai repede de parlamentari, de guvern şi de preşedinte, adică de sistemul democratic. Ar trebui să vină un regim autoritar, dacă se poate, militar care „să facă ordine”. Un conducător autoritar şi puternic ales pe „viaţă” ar fi primit cu urale pentru că este ceva în firea omului care îl determină să renunţe bucuros la libertatea alegerilor dificile pentru siguranţa iluzorie din ţarcul păzit de păstorul cel bun cu parul în mână. Privite la scara istoriei universale, libertatea tuturor şi democraţia de tip occidental sunt doar mici insule cu fantezii sociale în oceanul dictaturii.

Oamenii primesc cu entuziasm limitarea libertăţilor când viaţa le este pusă în pericol, dar, odată instalat, un sistem dictatorial se consolidează rapid şi învinge democraţia chiar cu propriile arme: voinţa populară şi votul universal.

O dictatură modernă controlează uşor gândurile oamenilor cu ajutorul inteligenţei artificiale şi poate acţiona cu mult înainte ca acestea să se transforme în fapte. Modelul clasic cu informatori va fi privit ca un artefact din istoria dictaturii, ca o trăsură lângă o dronă…Nu ne va mai întreba nimeni unde şi cu cine ne-am petrecut timpul; va fi suficient să verifice telefonul dintr-un server îndepărtat. În perioada comunistă se credea că toate convorbirile telefonice sunt ascultate undeva de indivizi atenţi, nebărbieriţi, cu ţigara în gură. Această fantezie duioasă lasă locul unui program care detectează cuvintele dintr-o conversaţie şi acţionează instantaneu. Nu poate fi înșelat pentru că ne descifrează trucurile mai repede decât putem noi să le concepem.

Ignoranța generală și obscurantismul medieval sunt promovate și valorizate prin cele mai avansate tehnologii. Sputnik.ro se afirmă ca sunetul clopotului: alungă molima, iar Nety Sandu ne prezintă horoscopul zilei. Chiar dacă tendințele sunt respinse timid de intelectualii care intră încălțați în sufragerie să asculte previziunile astrelor, umanitatea în ansamblu le îmbrățișează.

Am avut privilegiul să trăim într-o perioadă interesantă, între două dictaturi, dar peste tot se stinge lumina…

PS. Unele „drepturi și libertăți” se limitează de mâine… Când se va termina „pandemia”, va mai rămâne doar dreptul „de a ne manifesta nestingherit entuziasmul” față de „minunata lume nouă”.

A consemnat pentru dumneavoastră, Vasile Mihai

Posted in General | Comments Off on Jurnal de pandemie (II)

Jurnal de pandemie (I)

Breaking-news din trecut – „Jurnal din anul ciumei” de Daniel Defoe

Epidemii diverse au devastat omenirea din cele mai vechi timpuri si de fiecare dată şi-au pus amprenta atât asupra sistemului imunitar al supravieţuitorilor, cât şi pe sistemele sociale. Textele antice vorbesc despre ciumă şi lepră, iar reacţiile oamenilor par surprinzător de actuale.

Scriitorii clasici care au trăit în timpul marilor epidemii au descris în pagini memorabile disperarea oamenilor, ineficienţa autorităţilor şi, din fericire, exemple de înduioşător devotament. Câteva exemple bine cunoscute sunt edificatoare. Fratele Laurence din „Romeo şi Julieta” este „plasat în carantină”, ca să folosim un termen modern, după ce vizitează un bolnav. Nu reuşeste să ajungă la Mantua şi să-i dea scrisoarea lui Romeo, sădind astfel sămânţa tragediei. În treacăt fie spus, esenţa operei nu este ciuma, ci dragostea, deoarece o tragedie colectivă devine banală prin repetare, pe când suferinţa provocată de iubire este mult mai emoţionantă pentru spectatori. Această „descoperire” este utilizată în aproape toate filmele despre război. Mormanele de cadavre sfâşiate de obuze stârnesc mai puţină emoţie decât despărţirea dintre Zaiţeiv şi Tania…

Boccaccio plasează începutul capodoperei „Decameronul” în Florenţa secolului al XIV-lea, când ciuma bubonică decima populaţia Europei. Reacţiile oamenilor sunt suprinzător de familiare … Se grămădesc în biserici în speranţa că vor găsi iertare pentru păcate, dar răspândesc molima şi mai mult. Peste tot se comit jafuri şi atrocităţi, bolnavii sunt izolaţi în propriile case, cei sănătoşi se dedau la un desfrâu apocaliptic, oraşele rămân pustii. Sunt încercate diferite poţiuni lipsite de efect, oamenii se roagă şi mor… Cei care îşi pot permite părăsesc orașul şi se retrag la vilele din afara zonei afectate, contribuind decisiv la răspândirea molimei. Bogaţii fug din zonele afectate şi se izolează voluntar în desfătare, cu mancăruri şi băuturi alese, într-o companie selectă.
Scene asemănătoare pot fi văzute în prezent şi în Vama Nădlac.

Cea mai detaliată relatare provine însă din literatura engleză. Daniel Defoe publică în 1772 „Jurnal din anul ciumei”, creaţie în care talentul literar este dublat de o documentare minuţioasă. Umorul britanic, subtil şi negru, dă o savoare deosebită textului dar, după declararea pandemiei de Coronavirus, virtuţile literare pălesc în faţa documentului autentic. Povestitorul, un negustor londonez, notează minuţios evenimentele din 1665, din timpul epidemiei de ciumă. Cele mai multe dintre observaţii sunt surpinzător de actuale, demonstrând că natura umană rămâne cu mult în urma progresului societăţii şi că o traumă individuală sau colectivă declanşează mecanisme ancestrale de apărare. În situaţii de criză, educaţia şi cultura se estompează, pentru a lăsa locul violenţei, egoismului şi spaimei animalice.
Nu îmi propun să analizez cartea din perspectivă literară. Cu siguranţă, acest demers a fost făcut de critici talentaţi. În contextual actual, observaţiile psihologice, sociale şi economice sunt mult mai interesante. Aflat în carantină, sau în „izolare auto-impusă”, cum se spune acum, cititorul are răgazul şi ocazia să descopere o carte de referinţă. Cele câteva observaţii, poate nu cele mai importante, au, sper, darul să stârnească interesul pentru lectură şi poate să scoată la iveală un scriiitor talentat, care să transmită peste veacuri ecourile luptei împotriva primei epidemii globale din secolul XXI.

1. Primele semne de ciumă au apărut în 1664 şi se bănuia că provenea din Levant şi a ajuns în Italia odată cu mărfurile aduse de flota otomană. De aici, s-a răspândit în Olanda şi, în urma schimburilor comerciale, a ajuns la Londra. Precum se vede, Italia nu ratează nicio epidemie majoră…

2. Primele semne au fost ignorate, mai ales că au murit „câţiva francezi” şi locuitori ai cartierelor sărace. Mai mult, frigul şi vântul iernii au diminuat mortalitatea care putea fi pusă pe seama cauzelor normale. Această etapă negaţionistă corespunde oarecum glumiţelor de pe Facebook prin care erau ironizaţi cei care acordau o importanţă prea mare epidemiei actuale.

3. Circulă zvonul, neconfirmat de realitate, că Londra se va închide. La poarta primarului oamenii se înghesuiau să primească certificate din care să reiasă că sunt sănătoși. Casa regală şi toţi cei care îşi pot permite se exilează în zone încă neafectate. Jupânul HF rămâne pentru a-şi proteja averea, ignorând sfaturile primite. Cu siguranţă, şi acum au plecat în primul val cei foarte bogaţi, care se simt acasă oriunde şi cei foarte săraci, care nu au nimic de apărat în afară de propria viaţă.

4. Locuitorii Londrei, obişnuiţi deja cu moartea, nu mai purtau haine de doliu, dar peste tot domnea o atmosferă apăsătoare. Străzile sunt aproape pustii şi lipsesc alimentele.

5. O cometă era interpretată ca un semn al pedepsei divine. Lipsiţi de altă consolare, supravieţuitorii cad în misticism, adaptează textul biblic la zilele pe care le trăiesc, dau crezare „profeţilor apocalipsei” care anunţă sfârşitul lumii. Aglomeraţia din biserici contribuie esenţial la propagarea ciumei „care se răspândeşte prin atingere”, după cum remarca lucidul negustor, care nu îşi permitea luxul să fie habotnic.

6. Adepţii abordării „alopate” aveau succes, pentru că oamenii erau dispuşi să încerce orice fel de medicament. Peste tot, reclamele promiteau „Hapuri preventive, FĂRĂ GREŞ”, „LEAC UNIVERSAL împotriva Ciumei”, „INSTRUCŢIUNI PRECISE de comportament în cazul contaminării” şi multe altele, după cum ne asigură ironic jupânul HF. Cu siguranţă, unii farmacişti au făcut avere, exploatând spaima şi ignoranţa. Lipsesc doar reclamele la vitamina C…

7. Tot felul de şarlatani vând, cum am spune azi, „suplimente nutritive” care previn „garantat” orice maladie. Un medic oferă „gratuit” oamenilor săraci sfaturi, însă le propune să cumpere un tratament foarte scump. O femeie săracă îi alungă clienţii şi, pentru a scăpa de ea, medicul îi oferă tratamentul care nu avea alt efect decât liniştirea sufletului înaintea sfârşitului iminent.

8. Regulamentele epocii stabileau obligaţiile „căutătorilor”, examinatorilor, infirmierelor şi ale paznicilor din fiecare parohie. Aceştia alcătuiau serviciul de asistenţă socială şi, printre alte atribuţiuni, erau obligaţi să îi aprovizioneze pe bolnavi, să vegheze la respectarea izolării şi eventual să-i îngroape. Proprietarul unei case era obligat să anunţe orice semn de boală. Măsurile profilactice sunt extrem de detaliate şi pot fi o sursă de inspiraţie pentru autorităţile din zilele noastre.

9. „Observaţiile” jupânului HF sunt pătrunzătoare şi dovedesc un spirit liber cu înclinaţii spre latura practică a vieţii. Ne asigură că molima a fost adusă de „servitorii” care umblau toată ziua pe străzi ca să asigure cele necesare traiului stăpânilor. În Londra exista doar un singur spital de „boli infecţioase” ,cu paturi insuficiente în care bolnavii stăteau câte doi în pat… Cea mai importantă observaţie este că boala se răspândea pe calea aerului, deci avea o cauză naturală şi nu era o consecinţă a păcatului.

10. Consiliul Orăşenesc îi încredinţează jupânului HF sarcina de a examina locuinţele în care se aflau bolnavii. Negustorul refuză să îşi îndeplinească datoria şi plăteşte pe altcineva să îşi rişte viaţa în locul său. Boala se răspândea atât de repede încât cel mai neînsemnat contact cu cei molipsiţi era o condamnare la moarte. Bolnavii îşi dădeau foc cuprinşi de nebunie sau dansau goi pe străzi, pradă unor dureri insuportabile, iar cei încă sănătoşi fugeau cuprinşi de panică.

Dar câte nu ar mai fi de spus… În ultimă instanţa însă, mesajul este optimist. Omenirea a supravieţuit şi a ieşit întărită, cu instituţii mai puternice, cu tratamente mai eficiente. Amintirile traumatizante şi spaimele atavice, cicatrici sufleteşti care încă ne mai dor, ne populează coşmarurile colective şi ne determină să ne îndepărtăm uneori (pentru scurt timp,sper) de raţiune şi calm.

A consemnat pentru dumneavoastră, Vasile Mihai

Posted in General | Comments Off on Jurnal de pandemie (I)

Mesaj către elevi

Dragi elevi,

Trăim momente pe care nu ni le-am fi închipuit cu câteva luni în urmă. Am fost la munte, ne-am îmbrăţişat rudele venite din străinătate, ne-am bucurat când am cumpărat un telefon nou. Dar mai ales ne-am bucurat unii de ceilalţi, de momentele când veneaţi la şcoală cu temele făcute sau cu câte o scuză clasică. ,,Mi-am uitat caietul acasă, dar mi-am facut tema…’’ Să vă spun un secret… ştiam că „evitaţi adevarul” şi vă îndrăgeam şi atunci… poate mai ales când trebuia să părem indignaţi. Eram fericiţi, dar, aşa cum se întâmplă adesea, am înţeles fericirea doar când am pierdut-o.

Acum totul s-a schimbat. Trăiţi doar între patru pereţi şi această izolare ne apasă, dar este spre binele tuturor. Staţi mai mult la  calculator, nu aveţi voie să ieşiţi la joacă, nu vă întâlniţi cu prietenii, nu faceţi sport. Dar puteţi învăţa lucruri noi şi acum. Citiţi cât mai mult, scrieţi gândurile care vă framântă, faceţi sport în casă, mâncaţi raţional. Faceţi ce vă place, dar în casă.

Am uitat ceva ? A,da…Vă rog să vă faceţi temele pe platforma pe care şcoala v-a pus-o la dispoziţie. Utilizarea platformelor va fi o deprindere esenţială în viitor şi noi, cei cu „mai multă experienţă”, aşteptăm ajutorul vostru.

Nu uitaţi că părinţii au nevoie de susţinerea  voastră în zilele şi lunile care vor urma. Va trebui să fiţi înţelegători, veseli şi înţelepţi. Va fi nevoie să îi încurajaţi şi să le fiţi alături în momente dificile. Am încredere în voi pentru că vă cunosc şi ştiu că vă veţi descurca foarte bine.

Îmi este dor de voi şi sper că ne vom revedea cât mai curând fără teama că ne apropiem la mai puţin de un metru.

Nu uitaţi să vă spălaţi pe mâini şi să zâmbiţi. Faceţi asta pentru voi, pentru cei dragi şi pentru mine.

Cu drag,

Profesorul vostru

Mesajul a fost scris de domnul profesor de limba română Vasile Mihai, în numele tuturor profesorilor din Școala Gimnazială „Constantin Gh. Marinescu” din Galați

Posted in General | Comments Off on Mesaj către elevi

Ziua porților deschise – octombrie 2019

Azi, 24 octombrie 2019, elevii claselor 4A (p.î.p. Chistol Ana), 4B (p.î.p. Bujor Luminița) și 4C (p.î.p. Simionescu Marinela) au fost vizitați de preșcolarii Grădinițelor nr. 2, nr. 36 și nr. 59, însoțiți de părinți, bunici și doamnele lor educatoare.

Posted in General | Comments Off on Ziua porților deschise – octombrie 2019

Școala Altfel 2019

Școala Gimnazială „Constantin Gh. Marinescu” desfășoară activitățile specifice programului național „Școala Altfel”, în săptămâna 20-24 mai 2019, după următorul program:

Posted in General | Comments Off on Școala Altfel 2019

Cum se învață în Bulgaria… vizită la Școala Medie Hristo Botev din Balcic

Suntem alături de Bulgaria nu doar geografic, ci şi ȋn majoritatea statisticilor europene, ȋn special ȋn cele negative. Religia ortodoxă şi tradiţiile comune ne apropie şi mai mult de vecinii noştri. Cu scuzele de rigoare, bulgarii seamănă puţin cu verişorii rămaşi la ţară, ȋn timp ce noi locuim deja la periferia unui oraş mare, ȋntr-o garsonieră a istoriei. Peste tot se văd urmele uneii tranziţii dureroase ȋn care improvizaţia este cuvântul de ordine. La câţiva kilometri de hotelurile exclusiviste construite de şi pentru nemţi găseşti ruinele unor cocioabe de paiantă; printre bolizii de lux ai turiştilor se strecoară câte o Lada comunistă, prăfuită şi trecută pe GPL. Bulgaria m-a ȋnduioşat pentru că mi-a amintit de România anilor 90.

Continue reading
Posted in General | Comments Off on Cum se învață în Bulgaria… vizită la Școala Medie Hristo Botev din Balcic