Cum se învață în Bulgaria… vizită la Școala Medie Hristo Botev din Balcic

Suntem alături de Bulgaria nu doar geografic, ci şi ȋn majoritatea statisticilor europene, ȋn special ȋn cele negative. Religia ortodoxă şi tradiţiile comune ne apropie şi mai mult de vecinii noştri. Cu scuzele de rigoare, bulgarii seamănă puţin cu verişorii rămaşi la ţară, ȋn timp ce noi locuim deja la periferia unui oraş mare, ȋntr-o garsonieră a istoriei. Peste tot se văd urmele uneii tranziţii dureroase ȋn care improvizaţia este cuvântul de ordine. La câţiva kilometri de hotelurile exclusiviste construite de şi pentru nemţi găseşti ruinele unor cocioabe de paiantă; printre bolizii de lux ai turiştilor se strecoară câte o Lada comunistă, prăfuită şi trecută pe GPL. Bulgaria m-a ȋnduioşat pentru că mi-a amintit de România anilor 90.

Profitând de excursia la Balcic, am vizitat Şcoala Medie Hristo Botev din localitate.

Impresia generală a fost plăcută, deoarece oamenii sunt prietenoşi şi demni. Ȋn apropierea şcolii sunt două bistrouri, de unde elevii cumpără prajituri,sucuri şi gustări. Bine, tot acolo se ascund şi când vor să fumeze mai mulţi dintr-o ţigară, dar se feresc când văd un profesor… 

I-am salutat ȋn engleză şi mi-au răspuns ȋn română. Un băiat brunet mi-a spus că vinde suveniruri pe plajă şi aşa a ȋnvăţat câteva cuvinte.    

Paznicul şcolii, un uriaş zâmbitor, a fost ȋncântat să discute cu mine. Mi-a povestit că este pensionar, că a lucrat la Castelul Reginei Maria şi că ȋn tinereţe a fost de multe ori la Constanţa ca să vândă legume… Cred că nu are o pensie „specială”.

Cupele obţinute la diverse competiţii se aflau chiar la intrare.

Elevii vorbeau ȋncetişor şi zâmbeau când ne apropiam. Se pare  că spaţiile largi şi luminoase diminuează agresivitatea.  

Domnul director Stanislav Nicolov ne-a primit cu amabilitate şi mi-a răspuns la toate ȋntrebările pe care le puteam formula cu rudimentele mele de limbă rusă. Zâmbind, s-a ridicat de pe scaun şi -a aşezat pe canapea lângă noi. Mi-a spus că putem vizita şcoala, că putem intra la ore ca să vorbim cu elevii şi profesorii. Am aflat că un parteneriat cu o şcoală „cu nume greu de pronunţat” din România.   Cu discretă mândrie mi-a spus că şcoala este dotată cu un laborator de informatică obţinut cu finanţare externă. Ȋn cinstea noastră a fredonat câteva versuri din melodiile lui Ion Suruceanu. Ne-a mai spus că „orice limbă străină este o bogăţie” şi apoi a chemat-o pe profesoara de limba engleză.

Doamna Mihaela Sandzhakyan, armeancă, aşa cum a ţinut să precizeze, ne-a prezentat şcoală şi a facut față unei avalanşe de ȋntrebări. Sunt aproximativ 600 de elevi de ciclu primar şi gimnazial. Cursurile ȋncep la ora 8 şi se termină la ora 14. Copiii bulgari, turci şi romi ȋnvaţă ȋn aceleaşi clase fără să apară neȋnţelegeri grave. Trăind de atâtea veacuri pe acele meleaguri, au ȋnvăţat să convieţuiască. Elevii din ciclul primar au câte zece ore de limba bulgară pe saptămână. Cei mici ȋnvaţă doar limba engleză. La gimnaziu, ȋncep lecţiile de rusă şi germană, dat fiind potenţialul turistic al zonei. Nonformal, aş adăuga şi româna … Am asistat la un curs opţional de limba bulgară. Doamna profesoară Svetla Simeonova mi-a strâns cu putere mâna şi m-a invitat ȋn sală.

O elevă a ȋncercat să facă o prezentare, dar de emoţie, probabil, nu a spus nimic.

Mobilierul este auster cu nuanţe spartane.  Băncile sunt solide, incomode cu margini ascuţite. Scaunele sunt tari şi grele. Mihaela mi-a atras atenţia că suntem ȋntr-un cabinet cu videoproiector. Nu ştiu de ce, dar cred că i se părea o achiziţie nemaipomenită. Nu i-am mai zis că ȋn şcolile noastre sunt puţine clase lipsite de această facilitate.  Peste tot există camere video, astfel ȋncât directorul poate urmări cum se desfăşoară orele şi nu numai… Totuși, profesorii erau relaxaţi.  Ȋn clasa a treia, o elevă curajoasă a recitat o poezie patriotică din care am aflat că ţara ei este cea mai frumoasă, cu dealuri  aurii şi câmpii bogate. Doamna ȋnvăţatoare mi-a spus că pot face poze copiilor pentru că parinţii şi-au dat acordul. Sună cunoscut, nu-i aşa?

Am mers apoi la cantină, dar nu am intrat. Era ora mesei şi nu doream să se simtă obligată ȋn vreun fel… Am citit că, ȋn fiecare zi, copiii puteau servi masa de prânz la şcoală, plătind mai puţin de o leva. Profesorii pot mânca şi ei la cantină, dar plătesc mai mult. Am observat că sunt preferate alimentele sănatoase, obţinute pe plan local. De exemplu, marţi se putea servi ciorbă de peşte, iahnie de fasole verde, pâine integrală şi suc natural.

Sala de sport este foarte mare şi poate găzdui meciuri de handbal sau de baschet. Ȋn mijloc, este scris numele școlii şi pe coridor sunt vestiarele.

Biblioteca era ȋnchisă, dar am putut observa un joc de fotbal printre cărţi.

Nu am ezitat să adresez orice ȋntrebare mi-a venit pe moment, iar Mihaela mi-a răspuns cu sinceritate.

Redau câteva informaţii pe care le-am considerat interesante:

-câştigul net este ȋntre 900 şi 1100 leva, adică cel mult 550 euro;

-norma didactică este de 21 de ore;

-pentru fiecare oră suplimentară un profesor primeşte 7,25 leva;

-ȋntr-o clasă pot fi maxim 32 de elevi şi minim 16;

-din aprilie 2019, profesorii sunt obligaţi să facă pregătire suplimentară cu elevii cu rezultate slabe la ȋnvăţatură, dar aceştia, ȋn general, refuză acest ȋndoielnic privilegiu;

-reţeaua wi-fi este disponibilă elevilor şi profesorilor deopotrivă;

-rata abandonului şcolar este destul de mare, deoarece unele fete se căsătoresc ȋnainte de absolvire;

-nota maximă este 6, iar nota de promovare este 3;

-fiecare elev are un sertar ȋn care ȋşi tine cărţile, dar le  poate accesa on-line pe tabletă sau telefon;

-doar profesoara de limba engleză a participat la o mobilitate Erasmus+ ȋn Marea Britanie.

Le-am mulţumit gazdelor noastre pentru amabilitate şi le-am spus ca aş vrea să revin. Pentru mine, vizita la Şcoala Medie Hristo Botev a fost cea mai interesantă etapă a excuriei ȋn Bulgaria. Am fost primit cu respect şi căldură, dar fără ostentaţie. Dincolo de barieră lingvistică, parcă mi-am revăzut colegii de cancelarie, aşa cum erau ȋn anii uceniciei mele didactice…

PS Ȋi mulţumesc doamnei Laura-Cristina Răuţă pentru poze şi răbdare…

Profesor, Vasile Mihai

This entry was posted in General. Bookmark the permalink.