Concursul de creație literară pentru copii „Condeiul fermecat” – iunie 2020

Concursul a fost organizat de Biblioteca „V.A. Urechia” din Galați în perioada mai-iunie 2020 și s-a desfășurat online, pe categorii de vârstă. 6 elevi din clasa a IV-a C, îndrumați de p.î.p. Simionescu Marinela, au obținut la categoria 7-10 ani următoarele premii:

Iată și impresiile juriului:
„Îi felicit, deopotrivă, pe concurenți și pe profesorii care i-au îndrumat să participe la concurs. Consider că au avut cu toții de câștigat.
Pentru mine, să fac parte din juriu a fost o provocare interesantă. Mă bucur să văd că elevii citesc, le admir imaginația și creativitatea. Am dat cinci note de 10, au fost lucrări care mi-au ajuns la inimă.
Mesajul meu pentru toți participanții este următorul:
Să nu vă opriți să visați, să cereți mereu mai mult de la voi și de la viață, să nu vă mulțumiți cu puțin. Să continuați să citiți și să scrieți, pentru că astfel veți evolua permanent. Depinde numai de voi să vă numărați printre cei care vor lăsa ceva în urmă.
E important ce modele vă alegeți. Un model bun, încă din anii de gimnaziu, contează mult pentru ceea ce veți deveni mai târziu.
Eu am încredere în voi, așa cum și în mine au avut încredere profesorii și părinții mei. Am încercat mereu să nu-i dezamăgesc, iar lucrul acesta m-a ajutat să mă autodepășesc.
Baftă mai departe, tuturor, și aștept cu nerăbdare ziua în care voi citi prima carte scrisă de unul dintre voi!”
Angela Ribinciuc

„Pentru mine, chintesența acestor lucrări se rezumă la un singur cuvânt – speranță. Speranța că acești tineri vor continua să meargă pe drumul ales, să-și fructifice potențialul și să aducă tuturor cititorilor, așa cum mi-au adus și mie, încrederea că viitorul literaturii este unul pe cât se poate de promițător.”
Denisa Lepădatu

Olimpiada de matematică, faza locală – februarie 2020

La această fază au participat 14 elevi din clasele 5A, 5B, 5C, 8A, 8B, dintre care s-au calificat pentru faza județeană elevii Vesel Ștefan din clasa a V-a C, Căluian Valentin și Dumitrescu Cristian din clasa a VIII-a A și Costache Ștefan din clasa a VIII-a B. Le urăm succes!

Concursul de matematică LuminaMath – noiembrie 2019

Elevii Toma Nicole, Luca Andrei, Oancă Leonte Diana și Teodorescu Vlad, din clasa a IV-a C, prof. înv. primar Simionescu Marinela, au obținut Mențiune la concursul național de matematică LuminaMath.