Primary classes II

 

Este inevitabil ca in momentele importante ale vietii sa nu te intalnesti cu dansurile populare.
Copiii românilor nu pot spune ca pot fi atrasi la prima vedere de dansul popular românesc, pentru ca este un lucru nou si atipic pentru ei, dar parintii lor cunoscand aceasta valoare ar trebui sa fie cei care fac primul pas prin aducerea copiilor la aceasta activitate, esential fiind, fireste si rolul celui care preda dansul popular românesc. Este o vorba, ”daca te imbolnavesti de dans, nu te mai vindeci niciodata”. Prin dans nu numai ca ne dezvoltam simtul ritmico-muzical dar si cel estetic, de indreptare a corpului, a tinutei.
Suntem la primul dans popular învatat cu un instructor! La mai multe ne dorim!
Inst. Marioara Lupu Neicu

 

 “Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.”  – Eugene Ionesco
Din lumea poveştilor, personajele vin să ne reamintească de cei mai frumoşi ani, anii copilăriei, anii bucuriei de a avea alături personaje dragi. Astăzi, ele coboară din nou din pagini de basme pentru a ne invita să ne bucurăm din nou, să ne prindem în jocul lor în care magia te învăluie, unde orice vis poate deveni realitate.

 

,,Bine-ai venit din nou la noi
Surata primavara,
Sa mai rasune prin zavoi
Teleanca turmelor de oi
Si cucul pierde-vara.
                    Bine-ai venit cu parul prins
                    În margaritarele,
                    Cu trupul pe sub sân încins
                    În volburate într-adins
                    Rochiti de rândunele.”
          
(D. Zamfirescu)
Asemeni harnicelor albine, ne-am organizat si am realizat machete minunate pe tema Primăvara.  Am lucrat în echipe si rezultatul a fost pe măsura asteptărilor.  Pentru 1 Martie am confectionat  multe, multe felicitări pe care le-am expus în holul principal al scolii noastre, dar si la sediul unei bănci (ING). Cu unele dintre ele am participat la concursuri nationale si premiile nu s-au lăsat mult asteptate. Cine pune suflet în ceea ce face, este răsplătit! Dar cea mai mare bucurie am făcut-o mămicilor si bunicilor noastre cărora le-am dăruit câte o felicitare alături de un mărtisor!
                    Andrei Daniel Balaban, cls a II-a A, instit. Marioara Lupu Neicu 

La 1 martie 1837, neamul românesc a primit un mărţişor nepreţuit: pe marele povestitor ION CREANGĂ. Ne-am trezit în împărăţia poveştilor sale, iar peripeţiile lui Nică ne-au dovedit, o dată în plus, că anii copilăriei sunt fără pereche pentru oricine. Şi ori de câte ori rememorezi “vârsta năzdrăvăniilor, te vezi şi te simţi NICĂ cel fără de pereche, retrăind ca-ntr-un fulger toate întâmplările.
Am început luna martie cu un Medalion Ion Creangă, iar pe parcursul întregii luni am pus în scenă fragmente din Amintiri din copilărie, dar si povesti de neuitat. Ne-au fost alături, ca de fiecare dată, părintii, bunicii, doamna bibliotecară Tanta Păsărel.
Toate aceste minispectacole se constituie ca forme de evaluare în cadrul proiectului CARTEA- FĂGĂDUINȚĂ, BUCURIE, CĂLĂTORIE PRIN SUFLETE, GÂNDURI ȘI FRUMUSEȚI !                                                                                                                                         1.Medalion- Ion Creangă
2.Capra cu trei iezi
3.Punguta cu doi bani
4.Pupăza din tei
5.La cirese
Am prins curaj, iar cititul unei povesti nu ne mai dă bătăi de cap. Fiecare poveste conţine într-o formă oarecare o pildă, o învăţătură, o povată. Cinstea, generozitatea, modestia, curajul sunt răsplătite, răutatea, cruzimea, lăcomia, viclenia- pedepsite. Nu lipsesc nici sensuri mai profunde, demonstrându-se bunăoară că aparentele înseală!
Totul e bine când se termină cu bine sau cum spunea Creangă ,,treaba merge struna”.          Instit. Marioara Lupu Neicu, cls a II-a A  

  CARTEA – FĂGĂDUINȚĂ, BUCURIE, CĂLĂTORIE  PRIN   SUFLETE,  GÂNDURI ȘI FRUMUSEȚI proiect al clasei aII-aA, institutor Marioara Lupu Neicu

„ Cartea este trebuinţa de singurătate a omului neliniştit şi curios, o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi!”                 Tudor Arghezi

MarioaraLupuNeicu_ProiectCartea

 
 A mai trecut un an! Ne-am pregătit cum se cuvine pentru MARȘUL BROCUȚELOR!  Am postat mai întâi promisiunile noastre, încercăm să ne ținem de cuvânt, iar azi participăm cu doamna noastră, cu părinții noștri, alături de mulți, mulți copii din școală, la acest marș. Am notat pe fluturași multe îndemnuri eco pentru cetățenii pe care îi vom întâlni în oraș. E o atmosferă fierbinte, deși gerul de afară ne cam dă bătăi de cap! Dorim să trăim împreună într-o lume mai bună! Planeta Pământ e casa noastră, dar și a urmașilor, urmașilor noștri!
Andra Năstase, cls a II-a A, instit. Mariora Lupu- Neicu

Mihai Eminescu este poetul cel mai reprezentativ al literaturii române, “poetul nepereche”, creator al unei opere care străbate timpul cu forța nealterată, trăind într-o perpetuă actualitate.
Elevii clasei a II-a A au descoperit o parte din viaţa şi poezia eminesciană.
 Acţiunea s-a  desfăşurat sub genericul DOR DE EMINESCU şi a cuprins câteva momente inedite. Auditoriul a fost introdus în lumea mirifică a unei poveşti, cu ajutorul imaginilor, de către bibliotecara scolii d-na Tanta Păsărel si dna învătătoare. Astfel au făcut cunoştinţă cei mai mici artişti cu viaţa şi opera poetului. Apoi s-au recitat versuri eminesciene accesibile vârstei.
 Atracţia momentului artistic închinat poetului nostru naţional a constituit-o prezentarea în chip artistic a diferitelor poezii. Versurile au fost însoţite de imagini sugestive,  s-au cântat piese pe versurile poetului. Acţiunea, care face parte din proiectul CARTEA- FĂGĂDUINȚĂ, BUCURIE, CĂLĂTORIE PRIN SUFLETE, GÂNDURI SI FRUMUSETI
a avut un impact deosebit asupra copiilor, elevilor şi adulţilor, punând în lumină comuniunea poetului cu natura, stârnind interesul şi cultivând gustul pentru frumuseţea şi muzicalitatea liricii eminesciene.
Bibliotecar, Tanta Păsărel

 

,,Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheața se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Și tremura brazii
Mișcând rămurelele;
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele…”
O seară de vis, o amintire de suflet, zâmbete, bucurie multă, multă emoție, o seară plină de magie…
Spectacolul nostru  a fost superb, minunat…Inălțător! Glasuri divine, care ne-au purtat, mici artiști și spectatori, în atmosfera sărbătorească a nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, cea mai minunată sărbătoare a Creștinității. Nu există cuvinte care să exprime sensibilitatea și căldura cu care invitații noștri și-au interpretat colindele.
Noi și cei prezenți în sală am adus magia iernii. Decor superb, atmosferă de sărbătoare, de basm…,brăduți împodobiți cu luminițe si steluțe colorate și fulgi de zăpadă artificială. Mii de mulțumiri pentru aceste clipe de încântare, momente de aur…de neuitat, d-nei învățătoare!
Cu considerație,
Radu Tudor Vrînceanu, cls a II-a A, instit Marioara Lupu Neicu

1 DECEMBRIE- ZIUA  NATIONALA A ROMANIEI!
La poarta sufletelelor de romani tresalta inimile de bucurie ca se apropie marea sarbatoare: 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei.
Si noi ne-am dorit sa întampinam aceasta sarbatoare asa cum se cuvine: cu veselie, cu bunatate si ospitalitate.  D-na învatatoare încearca sa sadeasca in sufletele noastre, ale copiilor, dragostea pentru tara, pentru frumusetile ei si, mai ales, recunostinta pentru cei care s-au jertfit, ca noi astazi sa putem fi liberi. Am pregatit un frumos program artistic: poezii patriotice, scenete, cantece si dansuri populare, iar invitatii nostri au fost super incantati! Dovada au fost aplauzele prelungite!
La multi ani, Romania!
A consemnat pentru dv, Mircea Antonio Popa, cls a II-a A, instit. Marioara Lupu Neicu

 


Serbarea de Craciun – la clasa aII-aC, inst.Luminita Lazar

Cerbii lui Mos Craciun – lectie deschisa la clasa IIB, inv. Grigorica George

 

E toamna iar! – clasa aII-a C, institutor Luminita Lazar
Expozitie de toamna cu lucrarile elevilor ( machete, aranjamente, lucrari realizate la orele de educatie plastica, abilitati practice)

   

Campania de informare BIO – EUROPA la clasa aII-aC, inst. Luminita Lazar