Când copiii clasei a IV-a C iau în serios temele si tehnologia iese cate o compunere frumoasă pe care vă invit să o citiți. Nu vă mirați! Talentul de a scrie e o trasătură firească a lor. p.î.p. Simionescu Marinela
Scufița Roșie actualizată
Teodora Ivănică, clasa a IV-a C
A fost odată o fetiță foarte cumințică și inteligentă care nu avea voie să se joace prea mult pe telefon și care se plictisea îngrozitor de tare. Ea avea o scufiță pe care o purta tot timpul, probabil fiindcă locuia la țară și nu știa ce mai e în pas cu moda. Totuși, fetele de la oraș îi mai aduceau aminte câte un pic din trend, dar ea tot nu voia să își dea scufița roșie de pe cap. Din cauza obsesiei pe care o avea, fetei acesteia i se mai spunea și Scufița Roșie.
Am zis mai devreme că fetița se plictisea groaznic de mult și asta mai ales acum, când era pedepsită și nu putea să stea pe telefon toată săptămâna. Mama ei nu dorea să piardă telenovela preferată așa că îi promise fetei ei că îi va da telefonul mai repede dacă se duce ea în locul ei, la bunicuța, care nu se simțea tocmai bine zilele acestea, cu un hamburger și cu câteva filme interesante, unele din ele, telenovele preferate, pe un stick. Fata acceptă propunerea pe loc. Mama ei o puse să îi promită că nu se va opri din drum să vorbească cu lupul cel rău. Fetița promise la repezeală și plecă iute…
Ea era tare mult cu capul în nori, gândindu-se la ce mai face Angela (fata din joc) fără ea și dacă încă mai doarme, cum a pus-o ea. Lupul o văzu primul și își scoase tableta din geantă.
-Ofertă! Tabletă la un preț foarte redus!
Fata, când auzi de tabletă uită de spusele mamei și începu săvorbească cu lupul…
-Dacă-ți dau un stick cu filme îmi dai tableta?
-De care filme?
-Niște telenovele…
-Dar Game Of Thrones, nu ai?
-N-am, tu crezi că s-ar uita bunica să vadă așa ceva?
-Dar bunicii tale ii duceai stick-ul?
-Da. Mai bine i-l duc ei totuși …își vede telenovele și-apoi îți descarcă tata filmul preferat.
-Vai, dar să știi că pentru atâta lucru nu pot să-ți dau tableta! Și totuși, aș vrea să văd și eu acele filme măcar.
-Lasă, iți dau stick-ul și-așa!
-Ce fetiță dulce ești!
-Mulțumesc!
-Nu vrei să-ți fac o favoare pentru că o să-mi lași stick-ul?
-Chiar mi-ar plăcea! Vreau să ajung mai repede acasă ca să mă joc odată!
-Atunci aș putea duce eu stick-ul! Unde stă bunica ta?
Fetița, inteligentă, se gândi înainte să-i dea adresa bunicii, apoi își spuse în sinea ei că lupul acesta nu avea cum s-o păcălească, pentru că nici măcar nu văzuse Game Of Thrones.
-Bunica mea stă pe strada Macului, bloc E 3, parter, apartament 3.
-Stai să îmi notez! spuse lupul cel flămând, apoi își scoase telefonul. Avea Huawei P 30!
-Îmi împrumuți un pic telefonul acela?
-Nu știu. Ce-mi dai?
-Un hamburger!
-S-a făcut!
Scufița Roșie luă telefonul și începu să alerge cu el.
Lupul, enervat, strigă:
-Tu furi! Ei, lasă! M-am suparat! Îți voi mânca bunica!
Fetița își dădu seama de încurcătura pe care i-a făcut-o bunicii și se gândi să alerge să-i spună dar își dădu seama că are în mână unul dintre cele mai performante telefoane așa că se opri să își instaleze un joc.
În tot acest timp lupul avu vreme destulă să dea o fugă până acasă și să ia mașina. Îi luă un pic mai mult timp căutarea pe GPS, dar în sfârșit ajunse la bunica.
Bunica era așa de uimită de sfârșitul ultimului n=sezon din serialul pe care îl urmărea încât nici nu il observase pe lup când acesta intră în casă. Lupul o înghiți pe nemestecate pentru ca soția lui era plecată în concediu și nu avea cine să ii facă de mâncare.
O aștepta pe Scufița Roșie fiindcă știa că va veni. Scufița chiar veni după două ore, când termină jocul pe care și-l instalase, fără să îi pese de promisiunea făcută mamei. Ochii ei erau atât de obosiți încât nici nu il observă bine pe lup.Totuși, își dădu seama că ceva e schimbat la bunica, așa că întrebă:
-Sfârșitul acestui sezon nu te-a mai lăsat cu gura căscată?
-Nu…
Amândoi tăcură.
-Și nu mă întrebi de urmatorul sezon?
-Ba da…
-O să ți-l aduc altă dată. Acum l-am pierdut.
-Bine!
Iarăși tăcere.
-Nu îmi mai spui ce s-a întâmplat în sezonul anterior?
-Nu.
-De ce?
Lupul își pierdu deja răbdarea:
-Pentru că mă gândesc la cum să te mănânc mai bine!
Apoi, lupul o înghiți și pe ea.
Abia după câteva minute lupul își dădu seama că își înghițise telefonul.
El merse, desigur, la un spital unde ceru să i se scoată telefonul din burtă. Acolo doctorii le găsiră și pe Scufița Roșie și pe bunica ei, care discutau plictisite in burta lupului despre telenovele.
Lupul fu atât de mirat să le vadă întregi, în fața lui, încât leșină.
Când se trezi, nimeni nu își dădu seama că lupul era flămând, deci nimeni nu i-a dat mâncare, măcar din milă, pentru că el era prea tulburat. Din această cauză, lupul muri de foame.
Bunica se lăsă de telenovela aceea care aproape o omorâse, iar mama fetei îi interzise telefonul până când fata va implini 14 ani.
Ce întâmplare ciudată!
HANSEL și GRETEL (Varianta 2020)
Istrate Luca-Andrei, clasa a IV-a C
-A fost odată…
-Bla, bla, bla… Toata lumea știe asta! Mai bine începe să spui povestea!
-Ai dreptate! Cum a zis și micul meu prieten de aici, condeiul, mai bine să ne pornim cu firul povestii noastre. Dar, credeți-mă, nu vă veți aștepta la nimic…
-… Hansel, dă-mi telefonul! E rândul meu acum!
-Nu, Gretel! Tu te-ai jucat mai mult ca mine ieri! Nu mai poti aștepta (se uită la ceasul lui scump) 10 minute?!
Da, dragi copii, vi-i prezint pe Hansel și Gretel. Bogați și îngâmfați. Intotdeauna se certau pentru cine va mai mânui telefonul lor ultimul răcnet Samsung Galaxy S20+ care i-a costat o grămadă de bani pe părinții acestora, dar ei nu au zis nimic. Acești părinți le făceau toate mofturile copiilor lor, de la înghețate cu caviar 😊, până la jucării făcute din mătase scumpă.
Și, am uitat să precizez, dar aceștia nu se puteau rătăci prin pădure deoarece chiar dacă nu era semnal pe-acolo, găseau ei o soluție cum-necum să-și activeze GPS-ul !“Că doar, na, trăim in secolul tehnologiei, nu?” spuneau ei de fiecare dată. 😊 😀
Dar, să revenim la oile noastre… Aaa, exact momentul meu favorit!
-(plânge, printre sughițuri) Mami, m-am lovit foarte tare la picior și nu pot merge!
-Vai, ce ne facem, Lukas? Puișorul nostru drag s-a lovit atât de tare, că nici nu poate merge!
-(prin stație) Hansel, planul meu cu apă vopsită in loc de sânge merge perfect! Hai, hai, hai! -(prin stație)Foarte bine,Gretel! Ma duc acum! Planul “Fură ciocolata” în acțiune!
Și ce credeți că a făcut ștrengarul nostru, Hansel? S-a dus in bucătărie și a luat două ciocolate, una pentru fiecare!
Iar atunci când părinții au aflat că pe piciorul lui Gretel era, de fapt, apă și vopsea roșie și că două ciocolate lipseau din frigider, aceștia i-au pedepsit pe copii cu trei săptămâni fără acces la telefon, dar, la cărți, da! Și nu vreți să știți cât de mult urau acestia cărțile!
*
Și cu greu au trecut cele trei săptămâni de pedeapsă.
Cei doi copii poznași își continuară apoi năzdrăvăniile lor care deveneau deja celebre prin tot orașul.
Și asta nu în sensul bun al cuvântului…
Oamenii tot vorbeau pe la spatele lui Lukas si Ella (părinții copiilor) dar și pe la cel al lui Hansel și Gretel. La școală nu mai erau apreciați ca și bogații clasei, erau acum „apreciați” cu porecla “Poznașii” și ei erau fericiți cu acest nou nume, dar, in ceea ce îi privește pe săracii lor părinți, ei deveneau din ce în ce mai stresați.
Asta până intr-o zi când au fost invitați la o petrecere și aceștia au plecat în orașul alăturat fără să-i anunțe pe părinții lor.
Ca să scurteze drumul, cei doi copii au luat-o prin pădure. Tatăl lor le-a spus să nu se ducă pe acolo deoarece se pot rătăci și astfel nu vor mai găsi drumul înapoi acasă. Acesta le-a mai zis că, în cazul în se aventurează totusi pe-acolo, să se uite după mușchiul copacilor deoarece el indică nordul. Cei doi însă se gândiră la ceva cu totul diferit. Ce? Nu mă întrebați.
În pădure, aceștia încearcă să-și deschidă GPS-ul. Dar, ei descoperă că nu mai aveau semnal.
-Vai, Hansel, ce ne facem? Nu mai avem semnal! Suntem pierduți! ☹☹☹
-Vai, Gretel, din păcate, ai dreptate! ☹☹☹
Acasă la copii, tatăl lor a observat biletul pe care scria: Plecați la petrecerea lui Mario. Ne întoarcem curând. Hansel & Gretel. Și-a dat seama că ei s-au dus prin pădure și că trebuia să facă ceva. Așa că, după ce s-a sfătuit și cu Ella, cei doi au decis să sune la poliție și să-i caute.
După o lungă perioadă de căutări ale poliției, ei i-au găsit pe aceștia speriați, înfrigurati, dar foarte ușurați că au fost găsiți, fericiti şi recunoscători că s-au reîntâlnit cu părinții lor.
-Ne pare rău! Foarte, foarte rău! Promitem că nu mai facem!
-Niciodată?
-Niciodată!
In ziua următoare, care sigur merită sărbătorită, lui Hansel si Gretel li se făcuseră (în sfârșit) milă de părinții lor și, ca printr-o minune, poznele lor încetară. Apoi, s-au dus la părinții lor, care, uluiți, au ascultat scuzele sincere de la puișorii lor…
Și astfel, totul a revenit la normal…
Acești copii au revenit la faimoasa lor “pedeapsă”, cu cititul, dar acum nu vreți să stiți cât de mult urau telefonul… 😊
Familia era din nou unită acum: nu aveau secrete, se înțelegeau perfect și, cel mai important, se ajutau la nevoie!
-Ei, ce spui, micul meu prieten? îmi întreb eu condeiul fermecat. Micilor noștri ascultători le-a plăcut povestea noastră?
-Psst, ai uitat de lucrul de final…
-Aaa, da! Desigur! Am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!
-Apropo, legat de întrebarea ta, există doar un mod de a afla… declarase plin de înțelepciune fermecatul nostru prieten…
Cei Trei Purceluși – în spatele filmărilor
Ilinca Ionașcu, clasa a IV-a C
Cine ar putea bănui că povestea magică intitulată “Cei trei Purceluși” are și ea o istorie a ei? Un regizor, camere de filmat, platou…și actori.
În prima zi a filmărilor, purcelușii noștri au plecat către filmări, la Clădirea de televiziune a Poveștilor. Erau destul de entuziasmați, dar aveau o expresie lipită de față de parcă ar mai fi jucat în filme de milioane de ori. Pe purcelușul cel mare îl cheamă, de fapt, Porky Purcelușescu, pe al doilea Camembert Purcelușescu, iar pe al treilea Cărămiziu Purcelușescu. Desigur, nu putea lipsi Viorel Lupoaie, care îl juca pe Lupul cel Mare și rău.
Imediat ce au ajuns, s-au tolănit cu toții pe canapelele mov, din catifea pufoasă, uitânduse-ră pe telefoanele lor moderne de marca Apple. Mai puțin Lupul, care își aduse tableta Samsung. – Da’ voi ați venit aici ca să stați pe panaramele astea? îi întrebă regizorul, care nu avea decât un Nokia. Sper că știți să construiți case de paie, lemn și cărămidă!
Cei trei purceluși se uitară unul la altul nedumeriți, ca și cum s-ar fi întrebat ce Dumnezeului înseamnă cuvintele acelea.
Lupul râse.
- Ha! Eu nu o să fac treburi așa grele ca voi! Oamenii mă adoră!
- Iar tu va trebui să dărâmi casele, spuse regizorul de parcă avea un soi de telepatie răutăcioasă.
Lupului îi pică fața.
Patru ore mai târziu, Cei Trei Purceluși stăteau întinși pe jos, cu obrajii îmbujorați din cauza efortului. - Da’ asta numiți voi case?! Arată ca niște cărămizi turtite mestecate de un cal gigantic, le aruncă în față regizorul.
- Auzi, mata, n-ai decât să construiești TU casele alea, că pun pariu că vor arăta ca și când ar fi fost călcate de un camion, răspunse Cărămiziu Purcelușescu.
Până la urmă au folosit niște bucăți de carton pentru case. - Așa, a grăit regizorul. Și dumneata sper că știi să sufli, spuse el întorcându-se către lup. Și după cinci crize, trei căderi nervoase și o durere de cap, regizorul învăță lupul să sufle, chiar dacă după acest exercițiu Viorel Lupoaie avea nevoie de cinci minute bune să își recapete suflarea.
- Acum să începem!
Cei Trei Purceluși s-au supus, dar au deschis ușile caselor din carton atât de brusc, că s-au trezit cu cartoanele în cap. Iar Lupul râdea așa de tare că mai avea puțin și făcea un râu de lacrimi. - Ce-i așa amuzant? întrebară purcelușii indignați.
Dragi cititori, nu prea știu cum să vă povestesc de au ajuns actorii noștri la partea Lupului, care trebuia să sufle cu putere să dărâme casa din paie. - Să dărâme o casă din paie? Râse Porky Purcelușescu. Acesta nu poate nici măcar să sufle un șervețel de pe o masă, da’ păi un carton de trei metri?
- Atunci nu puteam deoarece la nunți și la sărbători de genul acesta mănânc gogoși! Acolo fusesem la nunta lui Bambi și mâncasem gogoși umplute cu vanilie și ciocolată! Dacă țin minte bine, probabil că mâncasem vreo paisprezece…Da, în fine, chestia este că nu pot sufla în lucruri când mănânc gogoși! termină lupul.
- Atunci nu mai mânca gogoși! spuse Cărămiziu Purcelușescu.
- LĂSAȚI ODATĂ GOGOȘILE ALEA! urlă regizorul. Din partea mea, puteți vorbi despre gogoși până La Crăciun, DAR NU PE PLATOUL MEU!
După mii și mii de alte scene tăiate și argumente, domnii noștri ajunseră la partea cu căzutul Lupului în oală. - Nu, nu, nu! În nici un caz nu voi face asta! Nu o să mă omor doar pentru un film amărât! – Te va ține o plasă, nu vei cădea! spuse obosit regizorul.
- Dar îmi voi frige coada și nu voi mai putea să port funda roșie de la H&M care mi-a dat-o nevastă-mea! A cheltuit o avere pe chestia aceea și crede-mă, amice, nu vreau să ajung covor, da?
Așa că se deciseră ca oala să fie goală și să adauge un efect care să imite apa fierbinte. După alte câteva ore, filmările se terminaseră cu succes. Lupul și Purcelușii au plecat la KFC să bea o bere, iar regizorul mulțumea lui Dumnezeu că totul se terminase înainte să facă el un atac de cord.
Așa că, dragi cititori, dacă vă întrebați cum s-a creat povestea “Cei trei Purceluși”, aveți răspunsul chiar în fața dumneavoastră, pe o coală de hârtie.